0723 283 779

Luni - Vineri: 09:00 - 18:00

Coşul meu

0

Dasinu - blog bijuterii online

Blog bijuterii argint

  • Definirea finetei materialelor unei bijuterii

    Pentru stabilirea finetei metalelor pretioase exista o serie de unitati de masura specifice bijuteriei.

    Aurul pur, care este cunoscut sub numele de aur fin, nu contine niciun alt corp strain, mai exact 1000 grame aur pur. Aurul pur se spune ca este aur de 1000 puncte.

    Aurul pur se defineste ca fiind aur de 24Kt. Caratul are 1000: 24=41,66 miimi.

    1 carat = 41,66 miimi

    Titlurile aliajelor de argint sunt date in procente, Argintul pur are titlul de 1000%. Titlurile de aliaje cu continut de argint 750%, 800%, 925%, sunt cele mai intalnite la produsele de bijuterii ce se comercializeaza sau se produc in tara noastra.

  • Cuptorul electric

    cuptorul-electric

     

     

    Cuptorul electric are o camasa interioara de material refractar. Pe peretii interiori sunt asezate rezistentele de incalzire. In exterior, el este imbracat cu o manta metalica, care este asezata pe trei picioare. Intre camasa refractara si mantaua metalica se gaseste izolatia termica. Intre camasa refractara si mantaua metalica se gaseste izolatia termica. In unele cazuri, cuptorul este prevazut cu un pivot expulzor, care poate fi manevrat din exterior cu ajutorul unei manete, permitand ridicarea creuzetului pana la o inaltimea la care poate fi prins cu clestele.

    Cuptorul este acoperit cu un capac din material refractar, prevazut cu o gaura, cu diametrul intre 10-15 milimetri, prin care se poate introduce tija unui pirometru electric de imersiune. Atunci cand nu este necesara masurarea temperaturii, aceasta gaura, este astupata cu un dop, de material refractar. Dopul este prevazut cu o ureche de prindere, de care poate fi apucat pentru manipulare. Temperatura in cuptor se regleaza prin manevrarea reostatului instalat pe tabloul de comanda al cuptorului.  Puterea cuptoarelor electrice mici este intre 0,5 si 3 kW, iar la cele mari, puterea ajunge pana la 10 kW.

    Ca la orice aparat electric, camasa metalica a cuptorului, care poate fi pusa accidental sub tensiune, trebuie sa fie legata electric la pamant. La unele cuptoare temperatura se masoara si se inregistreaza cu pirometrul inregistrator.

    Pentru a se impiedica pierderile mari de caldura si pentru ca partile exterioare sa nu ajunga la temperaturi ridicate, pereti cuptoarelor sunt izolati cu vata de sticla, azbest sau diatomit.

    Cele mai moderne cuptoare sunt cele electrice. Acestea au avantajul ca reglajul temperaturii se poate face usor si precis.

    Cuptoarele electrice folosite in bijuterie sunt cele electrice. Acestea au avantajul ca reglajul temperaturii se poate face usor si precis.

    Cuptoarele electrice folosite in bijuterie au puteri intre 1 si KW si sunt alimentate la tensiuni de 380 sau 220 V. Incalzirea se face cu ajutorul rezistentelor electrice, executate din sarma sau din bare din aliaje speciale: tipul de rezistenta folosit depinde de temperatura maxima pe care trebuie sa o realizeze cuptorul. Incalzirea si racirea cuptoarelor trebuie realizate lent pentru ca sa se evite avarierea cuptorului.

    Alcatuirea cuptoarelor electrice este asemanatoare cu a cuptoarelor incalzite prin combustibil.

    Temperaturile se masoara fie cu pirometrul electric, fie cu pirmoterul optic. In afara de cuptoare, in atelierul de bijuterie sunt folosite si plitele electrice care pot realiza incalzirea unor placi de fonta pana la temperaturi de circa 700-800 grade Celsius. Plitele folosesc tot rezistentele electrice si se constuiesc pana la puteri de cel mult 1KW. Ele au avantajul ca nu produc gaze sau fum si in concluzie nu viciaza aerul din atelier. De asemenea, ofera posibilitatea de a aseza pe suprafata lor de lucru orice forma de vatra, astfel incat, piese sau inlantuiri de piese sa poata fi mentinute in pozitia cea mai convenabila, astfel sa ramana fixata in pozitia dorita, pana la topirea materialului de adaos al sudurii.

  • Topirea in cuptoare

    Pentru incalzirea materialelor in vederea topirii, alierii, lipirii dure sau tratamentelor termice, se folosesc cuptoare care sunt mici. Un asa cuptor este o constructie paralelipipedica avand pereti de caramida refractara, captusiti in exterior cu o manta de tabla.

    Vatra este incalzita direct sau indirect, cu: carbuni, petrol, motorina, pacura, gaze sau electric. In timpul lucrului cuptorul se inchide cu usa, captusita cu caramida refractara. De obicei, usa cuptorului are un orificiu protejat cu mica colorata ori transparenta, cunoscuta sub numele de vizeta, prin care se poate urmari mersul operatiei chiar cand usa este inchisa. Cuptoarele care utilizeaza cocsul pot fi fixe sau portative.

    Cuptoarele fixe au trei compartimente distincte: vatra, cenusarul si cosul. Vatra are forma rotunda, patrata ori dreptunghiulara si este captusita cu caramizi refractare, imbinate si lipite cu praf de samota.

    Vatra este despartita de cenusar prin gratarul de fonta. Bolta de deasupra vatrei dirijeaza aerul cald si fumul catre cos.

    Cuptoarele portative sunt tot din caramizi refractare, dar au dimensiuni mai mici. In bijuterie sunt folosite de obicei pentru recuperarea deseurilor de pulberi si a particulelor cazute de la prelucrari.

    Pentru incalzire, ele folosesc gazul metan sau energia electrica.

    Cuptoarele cu gaz se alcatuiesc pentru capacitati intre 1 si 3 kilograme. Ele permit sa se atinga o temperatura intre 1500 si 1700 grade Celsius. Cuptorul este captusit in interior cu caramizi refractare, iar in exterior cu o camasa de tabla groasa. Intre cele doua captuseli este introdus un izolant termic, pentru ca atunci in cuptor se realizeaza temperatura maxima, temperatura camasii de tabla sa nu depaseasca 70 grade Celsius. In interiorul cuptorului se aseaza creuzetul. Flacara cuprinde creuzetul pe toate partile, realizand incalzirea uniforma a acestuia.

    Capacul cuptorului este prevazut cu patru role, cu care se poate deplasa pe doua sine fixate pe partea superioara a cuptorului. In mijlocul cuptorului se gaseste un orificiu circular folosit pentru incarcarea creuzetului si supravegherea operatiei de topire.

    In atelierele mici de bijuterie se folosesc foarte des cuptorul-lingotiera. Acesta intruneste, intr-un singur dispozitiv, arzatorul pentru incalzire, creuzetul in care se face topirea si lingotierea in care se toarna metalul.

    Capacitatea acestui cuptor este mica si se utilizeaza pentru topirea aurului sau argintului. Arzatorul functioneaza cu gaz si aer comprimat. Dupa ce metalul s-a topit, creuzetul este golit in lingotiera printr-o simpla miscare de rasturnare.

    Latimea lingotierei este reglabila, asa incat se pot obtine lingouri de latimea dorita.

    Cuptoarele electrice sunt din ce in ce mai mult folosite pentru aceste operatii.

  • Topirea la forja sau pe vatra

    O topire  mai lenta decat cea cu arzatorul din care rezulta o cantitate mai mica de oxizi, se obtine in creuzet, la un foc de carbuni.

    Focul se face pe o vatra sau la o forja si este mentinut si activat printr-un curent de aer care se obtine cu ajutorul undei instalatii actionate mecanic sau manual. Pe vatra, in mijlocul carbunilor, se aseaza un disc mecanic sau manual. Pe vatra, in mijlocul carbunilor, se aseaza un disc de material refractar, care serveste ca suport pentru creuzet. Creuzetul trebuie sa fie controlat sa nu aiba crapaturi si, inainte de introducerea materialului, se acopera in interior cu un amestec compus din o parte carbonat de sodiu si patru parti borax; acesta impiedica arderea materialului topit la peretii creuzetului.

    Incalzirea se face sistematic, activandu-se focul treptat, pana cand intraeaga cantitate de material de creuzet se topeste si pana cand se obtine fluiditatea dorita. Apoi, materialul topit este turnat in forme sau in lingotiere.

  • Topirea prin incalzire cu arzatorul

    topirea-prin-incalzire-cu-arzatorul

     

     

    Topirea este operatia prin care un corp solid adus in stare lichida, prin incalzire. Topirea la care se produce topirea difera de la material la material.

    In prelucrarile de bijuterie, topirea se poate realiza: prin incalzirea cu arzatorul, la forja sau pe vatra, prin incalzire la cuptor.

    Prin incalzirea cu arzatorul  materialul se incalzeste direct de la flacara unui arzator care este alimentat fie cu acetilena si flacara oxiacetilenica, fie cu hidroge si flacara oxihidrica, sau cu gaz metan si oxigen.

    Materialul de topit se introduce intr-un creuzet a carui marime si forma corespunde cu cea a lingoului care trebuie obtinut. Asupra materialului solid din creuzet se dirijeaza flacara arzatorului si se mentine in aceasta pozitie, pana cand intreaga masa a materialului din creuzet se lichefiaza.

    La acest procedeu, reglarea flacarii arzatorului in timpul topirii materialului este deosebit de importanta. La inceput , flacara trebuie sa fie moderata si numai dupa ce incepe topirea se poate regla arzatorul pentru o flacara mai calda. O flacara mai prea puternica la inceputul topirii poate sa produca improscarea materialului topit si deci risipirea lui.

    Reglarea flacarii se obtine prin actionarea robinetelor de acetilena si oxigen ale arzatorului. Marindu-se cantitatea de oxigen, flacara se scurteaza, capata o culoare si temperatura mai ridicata.

     

  • Utilaje folosite in bijuterie la topire

    utilaje-folosite-in-bijuterie-la-topire

    Pentru topirea metalelor se utilizeaza: creuzetul, portcreuzetul, clestii si sistemul de incalzire.

    Creuzetele sunt executate, de regula, din grafit, avand diferite marimi si utizandu-se la topirea metalelor pure sau cu un continut mic de corpuri straine. Ele nu se pot utiliza atunci cand metalul care se topeste are nevoie de fondanti sau dezoxidanti, pentru ca ele ataca grafitul creuzetului.

    Pentru topirile oxidante se folosesc creuzete din pamant ars, samota, portelan si asa mai departe.

    Creuzetele trebuie incalzite si racite progresiv, pentru ca pot fisura la schimbarea brusca a temperaturii.

    Portcreuzetul este un suport pe care se aseaza o placa din material refractar si pe care se sprijina creuzetul. Pentru a se uniformiza temperatura, in jurul creuzetului se aseaza caramizi refractare.

    La operatiile de topire sunt folosite urmatoarele tipuri de clesti:

    - clestele cu varfurile scurte si indoite si cu minerele lungi, cu care se apuca creuzetul de margine;

    - clestele cu ciocurile indoite si manere lungi, cu care creuzetul poate fi apucat de jur imprejur. Utilizand acest cleste, nu se risca ruperea buzei creuzetului, care este destul de fragila;

    - clestele cu ciocurile scurte si drepte, utilizat pentru manipularea barelor sau a lingourilor.

  • Instalatia pentru sablare

    Curatirea suprafetelor unei piese, cu ajutorul nisipului aruncat cu viteza mare asupra ei, se numeste sablare. Prin sablare, suprafetele pieselor capata un aspect mat.

    Instalatia pentru sablare se compune dintr-un recipient, in care se adauga nisip de cuart cernut, fara praf si ales bine uscat. Nisipul se poate scurge pe la partea inferioara a recipientului in conducta de aductiune, prin care circula aer comprimat la presiune joasa.

    Aerul antreneaza grauntele de nisip cazute in conducta de aductiune si le poarta pana la duza. De aici, nisipul este prelucrat de aerul comprimat de inalta presiune sosit prin conducta si proiectat in camera de sablare. Aceasta este in general o cutie paralelipipedica, cu o fereastra pe unde se poate privi inauntru in timpul lucrului. Camera de sablare este prevazuta si cu o usita, pe unde se introduc piesele si cu doua orificii, la care sunt racordate doua manusi de cauciuc, in care lucratorul introduce mainile pentru a putea apuca si rasuci pentru a putea apuca si rasuci piesele, astfel incat sablarea sa se execute uniform. Pe fundul cutiei exista o sita gratar, pe care cade nisipul separandu-se de aerul care l-a antrenat.

    Nisipul trecut prin sita gratar este separat de praf si este reintrodus in recipient. Aceasta operatie se poate executa fie manual, fie automat.

    Pentru ca sablarea sa poata fi urmarita in bune conditii, interiorul cutiei de sablat este prevazut cu o instalatie de iluminat.

  • Prese

    prese

    Presele fac parte din utilajul necesar oricarui atelier de bijuterie. Ele trebuie sa fie corespunzatoare ca marime, forta si precizie, lucrarilor care se executa in aceste ateliere. Din punctul de vedere al actionarii, presele pot fi: manuale ori mecanice. Cele mecanice sunt utilizate in general pentru lucrarile in serie. Din punctul de vedere al tipului se deosebesc: prese cu surub, prese cu pedala, prese cu excentric si prese frictiune.

    La presa cu surub armatura superioara, se poate deplasa in lungul coloanelor, care alcatuiesc corpul presei. Deplasarea se face cu surubul, sub actiunea rotii de manevra. Armatoarea inferioara a presei este fixa.

    Sculele necesare prelucrarii se fixeaza in cele doua armaturi ale presei, prin intermediul unor suruburi.

    La presa cu pedala, deplasarea armaturii superioare se realizeaza prin actionarea parghiei, care se roteste in jurul axului atunci cand se apasa cu piciorul pe pedala. Avantajul acestui tip de presa este ca lucratorul are mainile libere in timpul lucrului.

    Actionarea presei de excentric se obtine prin rotirea discului, in care este montat excentricul. Armatura superioara a presei este legata, prin intermediul tijei, de excentric si poate aluneca in lungul glisierei.

    Presa cu frictiune este asemanatoare cu cea cu surub, surubul fiind actionat, in acest caz, prin intermediul discurilor.

    Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o presa sunt urmatoarele: usurinta de manipulare, robustete, perpendicularitate perfecta intre masa presei si directia fortei de presare, posibilitatea de introducere comoda a materialului intre armaturile presei si posibilitatea de schimbare usoara si rapida a sculelor de presare.

  • Laminarea

    Laminarea este operatia prin care se modifica forma unui material printr-o presare continua la trecerea printre doi cilindri cu axe paralale, care se rotesc in sens invers. Aceasta operatie se executa cu laminorul. Organele de lucru ale laminatorului sunt cei doi cilindri orizontali. Lagarele acestora sunt montate in batiul masinii. Miscarea se obtine cu ajutorul manivelei la actionarea manuala ori prntr-un angrenaj si o roata de curea la actionarea mecanica. Manivela este montata pe axul unuia din cilindri. Miscarea se transmite la cel de-al doilea cilindru, prin intermediul angrenajului cu roti dintate. Cele doua roti ale angrenajului au acelasi numar de dinti, asa incat valturile se rotesc cu turatii egale; miscarea unuia in raport cu celalalt este insa in sens contrar. Pentru ca laminorul sa poata prelucra materiale de grosimi diferite, distanta dintre valturi poate fi modificata dupa nevoie, prin deplasarea valtului superior. Aceasta deplasare se realizeaza prin actionarea parghiei, de la care miscarea se transmite, prin intermediul rotilor dintate. In acest fel, cilindrul superior se deplaseaza egal si simultan la ambele capete. Lagarele cilindrului superior se deplaseaza intre doua glisiere asezate vertical in peretii batiului masinii. Exista si alte tipuri de laminoare la care lagarele pot fi actionate separat; astfel, axul cilindrului de sus poate lua o pozitie inclinata fata de axul cilindrului de jos, permitand prelucrarea unei benzi care capata un profil in pana. Majoritatea cilindrilor de laminor sunt executati din otel crom nichel si au suprafata superioara neteda. Pentru placi sau table, valturile trebuie sa fie perfect cilindric. Prin laminare, materialul se subtiaza, se lateste si in acelasi timp se lungeste. Pentru Laminarea barelor, cilindrii sunt prevazuti cu santuri avand profilul care trebuie obtinut prin laminare. Pentru laminarea barelor rotunde, santurile fiecarui cilindru au profilul semirotund. Pe cilindri sunt executate mai multe caneluri avand dimensiuni din ce in ce mai mici, asa ca, prin laminare succesiva, se poate obtine diametrul dorit. Foarte mult folosit in atelierul de bijuterie este si bancul de tras, cu ajutorul caruia se subtiaza la rece, fara pierdere de material, bare sau sarme groase. Bamcul se compune din postament, pe care este pus sasiul din bare de otel profilat. La unul din capetele sasiului se afla filiera prin care este trecuta sarma ce trebuie modificata. Capatul sarmei este prins in menghina care se poate deplasa in lungul sasiului. Menghina este antrenata de lantul care primeste miscarea de la manivela prin intermediul angrenajului cu roti dintate. Pentru obtinerea diametrului sau a profilului dorit, sarma este trasa succesiv prin filiere avand diametre sau profile din ce in ce mai mici.

  • Mijloace de slefuire in bijuterie

    Slefuirea este prelucrarea prin frecare a suprafetei unui corp dintr-un material dur, pentru a o netezi sau lustrui.

    In general, operatia de slefuire se executa pe masini. Dupa forma suprafetelor ce se prelucreaza, se deosebesc doua tipuri de masini:

    - masini de slefuit plan

    - masini de slefuit rotund.

    Aceste masini se utilizeaza la lucrarile in mare serie, in special in atelierele si unitatile mari. In atelierele mari, slefuirea se realizeaza cu ajutorul unor discuri care se fixeaza pe axul unui motor avand 3000 rotatii pe minut. Saibele folosite la lustruire pot fi: din pisla imbibata cu diferite paste de slefuit, din sarma, din bumbac, din carpe, din par sau din puf. In mijlocul lucrului, piesele care se slefuiesc sunt tinute cu mana.

    La productia in serie mare a bijuteriilor se foloseste si slefuirea in toba. Toba este alcatuita din cilindrul metalic, cu axul orizintal, care se poate roti cu o turatie mica. Piesele se introduc in toba prin gura cu capac, impreuna cu bile si ace de otel. Greutatea bilelor si a acelor trebuie sa fie in totul cu cel putin 25% mai mare decat greutatea pieselor de slefuit, dar fiecare bila si ac in parte nu va fi mai grea decat cea mai mica piesa. Totodata, in toba se introduce si o solutie de sapun in apa sau un amestec vascos de oxid de croom si apa.

    Toba este prevazuta in interior cu o serie de placi longitudinale care, in timpul invartirii tobei, obliga intregul continut sa se rostogoleasca in salturi, impiedicandu-l sa alunece pe peretii tobei. Nivelul amestecului vascos trebuie sa depaseasca putin nivelul intregului continut metalic.

    La terminarea operatiei de slefuire, continutul tobei se goleste intr-o sita, se spala, apoi se separa bijuteriile de bile si ace iar, dupa ce se spala din nou, se usuca in rumegus de lemn.

  • Operatii executate pentru deprinderea lucrului la polizor

    Bijutierul trebuie sa cunoasca temeinic operatiile de prelucrare ale diverselor materiale la polizor. Comportarea la polizare a materialelor utilizate in lucrarile de bijuterie este foarte diferita.

    Pentru inceput se recomanda sa se polizeze bucati de bara, de tabla si de sarma, din fier moale, alama, cupru, aluminiu, lemn si material plastic, urmarindu-se modul cum se comporta aceste materiale in timpul polizarii, fara a se urmari obtinerea unei forme sau a unui anumit profil. In timpul polizarii, se va urmari sa nu se schimbe culoarea la metalele feroase din cauza incalzirii piesei, in caz metalul isi schimba structura, in general declinandu-se. Aceste situatii pot fi evitate prin racirea pieselor la momentul oportun.

    Se vor executa apoi suprafete drepte, plane si curbe pe lungimi din ce in ce mai mari incepand de exemplu de la un centimetru si ajungand pana la zece centimetri. In scopul executarii acestor exercitii se vor utiliza bucati de bara de fier de 50 x 10 x 10 milimetri si 12 x 10 x 10 milimetri, in concluzie avand sectiunea patrata si bara de fier cu diametrul de 6 milimetri si lungimea de 50 milimetri.

    1. Se vor executa polizari de fete drepte in capetele barelor.

    2. Se vor executa ascutiri conice la capetele barelor, in unghiuri de 60 si 120 grade, atat la bare cu sectiunea patrata cat si in cele cu sectiune rotunda.

    3. Pe barele cu lungime de 50 milimetri, se vor executa pe o lungime de hexagonale, iar la barele rotunde pe aceeasi lungime, sectiuni patrate, hexagonale si triunghiulare. Pe capetele bine indreptate ale barelor, se vor trasa in prealabil profilele sectiunilor ce trebuie obtinute.

    4. Se vor face exercitii de planare a suprafetelor laterale la bucatile de bara cu sectiunea patrata, cu lungimea de 12 milimetri.

    Lucrarile se vor executa sub directa si stricta supraveghere a sefului de lucrari.

  • Executarea polizarii

    Inainte de pornirea polizorului trebuie sa se verifice daca acesta este in perfecta stare de functionalitate. In cazul in care polizorul este actionat electric, carcasa si partile metalice trebuie sa fie legate la pamant pentru a se evita posibilitatile de electrocutare. Polizorul trebuie sa fie bine fixat pe postament sau pe banc, iar pietrele sa nu fie crapate, defecte, necentrate ori slab stranse, astfel se pot produce accidente grave prin spargerea si sarirea pietrei. Corpul lucratorului care executa polizarea nu trebuie sa se afle in planul de rotire al pietrei, ci mereu lateral.

    Piesa care se prelucreaza se reazema de suportul special al polizorului si se preseaza catre piatra de polizor. Astfel incat contactul piesei cu piatra este permanent si piesa nu vibreaza.

    Pentru ca piesa se incalzeste, ea trebuie sa fie racita in apa, asa ca in apropierea polizorului trebuie sa fie un vas cu apa curata.

    Piatra se va strange pe axul polizorului prin doua flanse metalice, perfect plane, cu degajare la centru a grosimii pe fata flansei dinspre piatra. Piatra se va stinge cu ajutorul flanselor prin intermediul unor garnituri sau saibe din plumb sau carton cu o grosime de aproximativ 0,5 milimetri.

    Piatra trebuie sa fie perfect centrata, asa ca sa nu bata radial si sa se roteasca intr-un plan perfect perpendicular pe axul polizorului.

    Piatra trebuie controlata inainte de montare si apoi periodic in timpul desfasurarii. Cu aceasta ocazie se constata daca ea prezinta crapaturi nu are fisuri sau portiuni sarite. Pietrele cu defecte nu se vor folosi.

    Un meserias experimentat isi poate da cu usurinta seama daca o piatra este crapata.

    Muncitorul care constata ca o piatra de polizor este descentrata sau crapata, ii este interzis sa lucreze cu ea si are obligatia sa blocheze functionarea polizorului sau sa puna o eticheta de avertizare, pana la remedierea defectului.

    Finetea pietrei alese depinde de finetea lucrului executat la polizor. Cu cat piatra are granulatie mai mare cu atat suprafata polizata va fi mai rugoasa. O piatra prea fina nu are spor mai exact, trebuie sa se consume prea mult timp pentru inlaturarea adaosului de prelucrare.

    De asemenea alegerea duritatii pietrei este foarte importanta. Cu cat o piatra are o duritate mai mare cu atat se va imbacsi mai repede daca se vor poliza materialele noi. Aceasta imbacsire insemneaza umplerea interstitiiloe dintre greutate abrazive, cu material care ramane pe loc si in foarte scurt timp, piatra nu mai polarizeaza, sau cum se mai spune, piatra nu mai musca , producandu-se in acelasi timp frecari atat de importante incat si piatra, dar mai ales piesa de polizat se incalzeste peste masura datorita faptului ca energia de aschiere se transforma in intregime in incalzire prin frecare.

    Pentru materiale mai se vor utiliza pietre de polizor cu duritate mica, iar pentru materiale dure, pietre cu duritate mare. Fac exceptie de la aceasta regula, materialul Widia, stelitele in general si materiale similare care sunt fabricate din pulberi, prin procedeul, metaloceramic si care desi au o duritate foarte mare, nu se pot fasona si ascuti decat pe pietre speciale moi.

    Motorul de actionare a polizorului electric este in general asincron in colivie sau cu turatie variabila limitata, de tipul fabricat in tara noastra.

    Nu este recomandabil sa se foloseasca pentru actionarea polizorului electric un motor serie-colector, care se ambaleaza la mersul in gol si mareste turatia peste masura.

    La polizoarele electrice duble se aleg si se monteaza cele doua pietre cu finete si duritate diferite, pentru a putea acoperi o gama cat mai larga de lucrari. In timpul lucrului la polizor nu trebuie sa se stea niciodata in planul de rotatie al pietrei ci in afara acestuia si desi piesa de polizat trebuie tinuta bine in mana, pentru a nu fi antrenata de cotirea pietrei, nu trebuie apasat apasat brusc sau prea tare nici radial nici lateral de piatra.

    Socurile dauneaza pietrei, apasarea radiala pronuntata incalzeste prea mult piesa, iar apasarea puternica lateral poate sparge piatra.

    Pentru ca piatra sa nu se uzeze anormal si sa nu se produca santuri in ea, piesa se deplaseaza lateral pe toata grosimea pietrei; in acest fel piatra se va uza uniform.

    Daca se prelucreaza materiale pretioase, pulburea care rezulta din polizare trebuie sa fie condusa prin dispozitivul de aspiratie, catre filtrul de retinere.

  • Alegerea pietrelor de polizor

    Pietrele de polizor se fabrica in diverse forme, cu diferite diametre si grosimi. Ele se deosebesc dupa granulozitate, adica finetea granulelor componente si duritate. Pietrele de polizor sunt grupate in STAS astfel:

     

    Spre exemplu, o piatra de polizor indicata prin N3 are duritatea mijlocie si granulozitatea fina. Turatia pietrei de polizor este inscrisa pe eticheta pietrei si trebuie sa fie respectata cu strictete si nu trebuie depasita. Turatia indicata este in general cea maxima si este in functie de diametrul pietrei si de natura liantului.

    O turatie mai mica decat cea prescrisa produce uzarea prematura a pietrei; turatia prea mare poate provoca spargerea acesteia, si tot odata accidente foarte grave.

    In giuvaergerie se folosesc frecvent pietrele cu liant ceramic pentru ca suporta incalzirea in timpul lucrului si nu sunt afectate de apa sau de lichidul de racire. Pietrele de polizor cu lianti organici cum sunt bachelita, vulcanita, selacul sunt elastice, suporta mai usor socurile, in schimb au o rezistenta redusa la temperaturi inalte si nu permit racirea cu lichide de racire.

  • Polarizarea

    Prelucrarile de bijuterie implica o intreaga gama de prelucrari pe o mare diversitate de materiale. Curatarea unui material, indepartarea oxizilor ramasi dupa lipituri sau tratamente termice, indepartarea adaosurilor de prelucrare, confectionarea si ascutirea sculelor, realizarea unor suprafete plane, se executa curent in atelierele de bijuterie. In acest scop se folosesc polizoarele, iar operatia de prelucrare a pieselor la polizor se numeste polizare.

    Polizorul este o masina unealta fixa sau portativa cu ajutorul careia se curata, se indreapta sau se slefuieste suprafata unei piese.

    In atelierul de scularie este utilizat in special pentru ascutirea uneltelor. Organul principal de lucru al polizorului este un disc alcatuit din granule de materiale dure, legate intre ele prin liantul cu care sunt amestecate. Acest disc se numeste piatra de polizor.

    Desi polizarea este asemanatoare pilirii, nu toate operatiile de pilire pot fi executate la polizor. Dupa felul actionarii, polizoarele sunt manuale sau electrice.

    Polizorul de mana este alcatuit din piatra 1, care primeste miscarea de la manivela 2, printr-un sistem de roti dintate ce realizeaza o multiplicare a turatiei. Dispozitivul de prindere 3 da posibilitatea polizorului sa poata fi fixat la o masa sau la un banc de lucru.

    Polizoarele actionate manual sunt incomode, pentru ca una este in permanenta ocupata cu invartirea manivelei; din aceasta cauza ele sunt foarte rar folosite in locurile unde exista curent electric.

    In atelierele de bijuterie, cele mai folosite polizoare sunt cele electrice, cu viteza reglabila de tip dentar.

    Polizorul electric este actionat de motorul electric 1. Pietrele 2 se monteaza la ambele capete ale axului motorului, din care se numesc polizoarele duble. Turatia pietrelor este de 2700 - 3000 rotatii pe minut. In general, turatia polizoarelor electrice nu poate depasi 3000 rotatii pe minut. Limitarea turatiei este o conditie foarte importanta, pentru ca prin depasirea turatiei maxime pentru care sunt construite pietrele se pot produce accidente prin spargerea lor datorita fortei centrifuge.

    Tot atat de important in prevenirea accidentelor este si sensul filetelor piulitelor care strang flansele de blocare ale pietrelor; sensul acestora trebuie sa fie astfel incat, in timpul rotirii pietrei, piulita sa se stranga. In acest scop, la polizorul cu doua pietre acul are la un capat filetul pe dreapta, iar celalalt capat pe stanga.

    Polizorul trebuie sa fie prevazut cu aparatoare de protectie la fiecare piatra pe trei sferturi din pietrele acesteia. Lucrul la polizor nu se poate executa fara ochelari de protectie.

    Polizoarele utilizate in prelucrarile de bijuterie sunt prevazute cu dispozitive de aspirat si retinut praful in filtre; acestea pentru a nu se inhala pulbere metalice si praful prevenit din piatra de polizare.

    In aceste ateliere se folosesc, de obicei, doua polizoare, din care unul pentru prelucrarea sculelor si a materialelor feroase, iar altul pentru metale pretioase, a caror pulbere trebuie recuperata.

  • Dispozitive de calibrat, masurat si comparat

    Pentru masurarea lungimilor, latimilor si adancimilor se utilizeaza sublerul. Grosimile se masoara cu micrometrul si compasul de grosime.

    Pentru determinarea diametrului gaurilor mici se utilizeaza calibrele. Acestea sunt tije conice, dure, avand toata lungimea marcata cu repere transversale. Diametrul gaurii de masurat este determinat de adancimea pana la care poate intra calibrul in gaura respectiva.

    Diametrele gaurilor se pot masura si fara calibre, cu ajutorul unei tije conice necalibrate. Aceasta se introduce in gaura de masurat, se noteaza adancimea pana la care tija intra in gaura si apoi, in dreptul semnului, se masoara, cu un subler sau micrometru, diametrul tijei; acesta este egal cu diametrul gaurii.

    Un alt fel de calibru este tribuletul. Cel mai rotund este folosit pentru inele, iar cel oval pentru bratari. Tribuletul pentru bratari este tubular, pentru ca sa nu fie prea greu.

    Balanta este folosita pentru cantarirea materialelor si a pieselor.

    Blantele trebuie sa fie precise, iar manipularea lor trebuie efectuata cu multa grija. Precizia masuratorilor balantei trebuie verificata periodic.

    Cantarul portativ este folosit, in general, pentru comparat. Aceasta este alcatuita dintr-o parghie, avand agatate la capete doua pltane usoare, plate sau concave, fabricate din celuloid sau material plastic. Parghia reazema pe muchia unei prizme, care este fixata intr-un suport cu carlig. Ea este prevazuta si cu un ac indicator, atunci cand acul indicator este in coincidenta cu un reper fixat pe suport.

    Cantarul portativ nu are precizie prea mare; el este totusi foarte mult utilizat, deoarece este simplu, se manipuleaza usor si este sensibil.

  • Utilajul personal al bijutierului

    In afara de materialul mare din atelierul de bijuterie care este folosit in colectiv, bijutierul trebuie sa aiba utilaj personal.

    Utilajul personal al bijutierului se compune din:

    - menghina mica de banc, avand latimea falcilor de 50 - 60 milimetri. Aceasta menghina va fi prevazuta cu dispozitiv rotativ;

    - ciocane de diferite forme si materiale;

    - nicovala mica de banc, instalata pe un postament metalic sau fixata intr-un calup de lemn;

    - ferestrau pentru metale si pentru traforaj;

    - buterole de diferite dimensiuni;

    - un aparat de poansonat si diferite poansoane;

    - pensule si periute metalice si de par;

    - clesti de diverse forme si marimi;

    - diferite pensete de otel si alamal;

    - brunisor, este o scula de otel, cu varful in forma de frunza de salcie, avand muchiile rotunjite, cu care se freaca piesele, care trebuie lustruite sau polizate partial. Se poate sterge astfel o linie trasa gresit;

    - carboane cu smirghel, care sunt placi dreptunghiulare de lemn.

    - arzator pentru sudoare cu gaze, cu care se executa suduri locale;

    - foarfece de mana, de diferite marimi si forme;

    - carbune ignifugat pentru sudura;

    - compas pentru masurat grosimi;

    - arzator pentru sudare cu gaze, cu care se executa suduri locale;

    - bec Teciu;

    - aparat de gaurit cu o serie completa de burghie si freze;

    - dalti de forme si dimensiuni diferite. Pentru a putea fi utilizate in conditii normale, daltile trebuie sa fie bine ascutite. Dupa formele pe care le au, ele se numesc onglete sau esope.

    Ongletele sunt dalti cu care se pot taia santuri cu pereti inclinati. Esopele au taisuri drept si sunt folosite pentru a taia santuri cu pereti drepti, profilul santului rezultat patrat sau dreptunghiular. Toate daltile sunt executate din otel de calitate si trebuie sa fie bine ascutite si calite. Ascutirea bruta se executa la zor, iar cea fina pe piatra. Daltile se fixeaza in manere de lemn avand forme diferite, mai exact: para, ciuperca si ceapa. Forma manerului la care se aseaza dalta depinde de operatia ce se executa;

    - echer de otel;

    - alezoare de diferite diametre;

    - menghine de mana, de otel sau de lemn. Acestea servesc pentru fixarea pieselor care nu pot fi tinute in mana;

    - ciocan de lipit;

    - razuitor, este o scula cu sectiunea triunghiulara, Se foloseste la razuirea suprafetelor de material, la care nu se poate ajunge cu pila;

    - lampa de spirt este folosita pentru anumite operatii care nu pot fi efectuate decat la flacara de spirt, vaporii de alcool avand un rol foarte important;

    - pile de diferite forme si dimensiuni;

    - lupe de ceasornicar;

    - peruca pentru sudat.

  • Dispozitive pentru gaurit

    In giuvaergerie, gaurirea se executa cu ajutorul burghielor, actionate de dispozitive speciale.

    Prinderea burghiului se realizeaza cu ajutorul mandrinei care are doua, trei sau patru bacuri. Conditia unei bune mandrine este burghiul sa fie perfect in axul rotatie si acesteia.

    Stringerea bacurilor mandrinei se produce prin rotirea inelului zimtat. Dispozitivul de gaurit poate fi actionat in mai multe feluri. Astfel, la unele dispozitive, mandrina cu burghiul este prinsa la capatul tijei, care are sectiunea patrata si este rasucita. Celalalt capat al tijei se sprijina in ciuperca de lemn, prevazut cu lagarul, care permite rotirea libera a tijei. Pe tija se afla bucsa, intrucat forma gaurii bucsei este tot patrata, prin deplasarea ei fara rotire in lungul tijei. tija cu mandrina se rotesc. Miscarea de rotatie astfel obisnuita isi schimba sensul ori de cate ori se schimba sensul de deplasare a bucsei.

    La unele dispozitive, rotatia mandrinei este independenta de sensul de deplasare a bucsei.

    Un alt sistem este dispozitivul care are fixat imediat deasupra mandrinei, pe aceeasi tija, un volant. Rotatia mandrinei se obtine prin deplasarea in sus si in jos a traversei legata de capatul tijei prin coarda. In timpul rotatiei, doarda se infasoara pe tija de comanda a mandrinei intr-un anumit sens. Apoi, prin apasarea traversei, coarda se desfoasoara producand rotirea tijei in sens invers.

    In afara de acestea, se mai foloseste si sistemul care are pe axul al mandrinei inelul cu sant. Rotirea cu ajutorul arcusului, a carui coarda se infasoara pe inel, formand o singura spira.

  • Clesti bijuterii

    clesti-bijuterii

     

     

    Pentru bijuterii se utilizeaza o gama diversa de clesti.

    Clestele lat are falcile plate, cu fetele interioare netede sau zimtate. La inchiderea clestelui, fetele interioare trebuie sa fie paralele, pentru ca sa prinda materialul pe toata suprafata falcilor si sa nu-l scape.

    Clestele ascutit are falcile late, dar mai scurte decat cele ale clestelui lat.

    Clestele rotund are falcile in forma de triunchiuri de con. El se utilizeaza de obicei pentru curbarea lamelor sau a sarmelor sau pentru confectionarea ochiurilor.

    Clestele semirotund are partea interioara a falcilor plata, iar partea exterioara rotunjita sau ovala. Cu acesti clesti se pot executa ochiuri avand una din portiuni plate.

    Clestele cioc de barza este un cleste plat sau rotund, ale carui falci sunt indoite la varf in unghi drept sau la 45 grade, pe lungimea de 3, 4 centimetri.

    Clestii de taiat au falcile taietoare drepte, la 45 sau la 30 de grade. Uneori pot fi combinati cu clestele plat.

    Clestii de taiat au falcile astfel dispuse si ascutite incat sa poata taia stifturi, nituri sau cepuri, chiar de la suprafata placii din care ies.

    Alt tip de cleste foloseste un sistem de parghii datorita caruia, cu un mic efort al mainii, se pot obtine foarte de taiere mari. Acesti clesti se folosesc pentru taierea sarmelor de otel.

    Clestele de indreptat si nituit este utilizat pentru nituire, care se obtine prin simpla stringere.

    Clestele de teava are forma falcilor astfel construita, incat cand acesta este inchis, intre falci apar doua ochiuri de diametre diferite. In regiunea acestor ochiuri suprafata interioara a falcilor este zimtata, pentru a impiedica rotirea materialului prins in cleste.

    Clestele potent este un cleste universal cu falci plate, avand un ochi zimtat la interior. Clestele se foloseste pentru prinderea, strangerea placilor, benzilor sau barelor. Cu acest cleste se pot taia benzi sau sarme.

    Pensa este folosita pentru prinderea bijuteriilor mici, poate fi de tipul plat, rotund, ascutit.

    Clestele de perforat este prevazut pe una din tije cu poansoane, avand forme s dimensiuni diferite. Cand falcile se inchid persoanele intra in placa de otel cu gauri de pe celalta tija a clestelui, perforand materialul.

    Clestele de foc se foloseste la prinderea obiectelor incalzite. Acest cleste poate fi cu falci ascutite sau rotunde sau dupa forma obiectelor care trebuie introduse sau scoase din foc.

  • Exercitii de indreptare si indoire

    Placile bombate vor fi supuse operatiilor de indreptare tinandu-se cont la o deformare in palarie aceasta indreptare se obtine prin ciocanirea accentuata pe marginea materialului si gradat amplificand efortul de batere dinspre centru spre marginea suprafetei groasa de otel clatit, care are pe fata superioara foarta plana si bine polizata o serie de gauri bine calibrate, ale caror diametre variaza placa de la 0,1 la 2 milimetri, din zecime in zecime de milimetru, de la 2 la 4 milimetri, tot din zecime in zecime, si a treia de la 1 la 10 milimetri din 0,5 in 0,5 cm.

    Indreptarea se executa fara a se lasa cu materialul sa se intareasca si avandu-se grija sa fie supus operatiei de revenire suficient de des pentru a se evita aparitia tensiunilor in material.

    Daca suprafata tablei este mai mare si anume de oridinul centimetrilor patrati astfel incat sa poata fi incalzita local, indreptarea se poate executa prin metoda cu ciocanirea cat materialul este rosu pe o nicovala foarte plana cu miscari rapide dar usoare, pentru a indrepta suprafata mica circulara incalzita, care s-a bombat din cauza dilatarii locale a materialului. Aceasta suprafata indreptata la cald, prin racire se va contracta astfel incat va trage si materialul din jurul ventuzei intinzand tabla.

    Se vor face exercitii de indoire a diferitelor sorturi de tabla si se va scoate in evidenta necesitatea de a utiliza, pentru aceste operatii de indoire, ciocane din materiale moi si anume din cupru, aluminiu, plastic, sau cauciuc. Se vor executa indoiri rotunde pe o inima din sarma de otel care se va putea scoate sau ramane definitiv in indoitura.

    Aceasta inima se va alege in general dintr-un material mai tare decat tabla de indoit.

    Se vor face exercitii, astfel incat sa se observe ca in functie de materialul utilizat, duritatea, forma, grosimea, si starea lui de intarire, marginile pot fi indoite fara decupari la colturi, pana la o anumita inaltime a lor, mai ales daca suprafata este patrata sau dreptunghiulara. La suprafete rotunde, pe marginea indoita apare fenomenul de incretire adica apar ondulatii foarte greu de indreptat odata ce s-au format.

    Cauzele aparitiei franjurilor sunt:

    - folosirea unui ciocan prea tare de indoire, urmata de batai apasate;

    - folosirea unei nicovale dure.

  • Exercitii de batere si ciocanire

    Aceste exercitii sunt necesare insusirii cunoasterii materialelor, la prelucrarile executate cu ajutorul ciocanului.

    Se vor lua doua sau trei bucati de metal cu latura de 6 x 6 centimetri sau rondele cu diametrul de 6 cm din sorturile: otel moale, cupru, alama, aluminiu, un material care este supus procesului de batere cu ciocane de otel subtiaza, marindu-si suprafata. Alerul si incercarea de indoire cu mana si acest lucru poate fi pus in evidenta prin masurarea, materialului respectiv cu sublerul si incercarea de indoire cu mana si apoi prin batere cu ciocanul. In acelasi timp, materialul respectiv se intareste. Dupa operatia de batere pe nicovala se prelungeste, este posibil ca materialul sa crape sau sa se exfolieze. Urmele de ciocan raman imprimate pe suprafata batuta. Pentru a se preintampina craparea sau exfolierea materialului in timpul prelucrarii prin batere, otelul trebuie incalzit la rosu si racit lent, dupa fiecare stadiu de intarire, iar corpul si alama dupa incalzire la rosu vor fi racite brusc in apa. In cazul folosirii aluminului care se topeste la circa 700 grade Celsius, aceasta se va incalzi mult sub temperatura corespunzatoare culorii rosii si anume la circa 400 grade Celsius. Rosul apare la metale la circa 800 grade Celsius. Se vor face incercari de suprimare a intaririi datorita baterii, prin incalzire si racire cu cateva barete, din diferitele materiale exemplificate mai sus.

    Se vor face experimente pana cand se va putea aprecia cat mai exact momentul cand trebuie executata revenirea.

    Se vor executa lucrari de bombare a materialelor prin ciocanire pe periferia suprafetei si in centrul acestei suprafete si se vor compara rezultatele. Se va observa ca se obtin deformari ale suprafetelor patrate, in "butoi" si in "perna" dupa cum ciocanirea a fost mai accentuata de-a lungul laturilor sau spre varfuri.

Produse de la 1 până la 20 din 111 total